Prima pagina - Mediator 1.ro

Informarea asupra medierii - etapa obligatorie inainte de proces, de la 1 august 2013

informare asupra medierii ploiesti Mediafax onoreaza din nou domeniul medierii cu stirea obligativitatii acesteia incepand cu 1 august 2013 in anumite tipuri de dispute ce ajung in instanta. Astfel, sedintele de informare asupra avantajelor medierii devin obligatorii, de la data mentionata, înainte de transarea unei dispute în instanta, în cauzele privitoare la litigiile de munca, divorturi, partaje de bunuri comune, malpraxis, drepturile consumatorilor si unele actiuni penale.
Ca element de senzatie, se subliniaza ca si violul se poate numara printre aceste tipuri de actiuni. Trebuie sa specificam ca, daca vom face o documentare mai profunda, vom descoperi ca, de fapt, pentru ca doar o mica parte dintre infractiunile ce se afla cu aceasta titulatura sunt intr-adevar aproape de fapta pe care o asociem acestui nume, celelalte - majoritatea - se petrec ori, de exemplu, intre doua persoane care au mai fost apropiate sau sunt intr-o relatie instabila (pot fi chiar soti), sau cu o legatura de natura materiala, sau, dupa ce actul s-a comis, abia atunci s-a razgandit in privinta consimtamantului asupra cooperarii, etc., prin mediere urmand a se decanta toate aceste cazuri, sa spunem, mai putin grave.

Deci, incepând cu 1 august, o parte din actiunile civile si penale vor fi respinse de catre instantele de judecata daca partile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o sedinta obligatorie de informare asupra avantajelor medierii.

Potrivit Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, articolului 2 alineatul 1 indice 2 , "instanta va respinge cererea de chemare în judecata ca inadmisibila în caz de neîndeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecata sau dupa declansarea procesului pâna la termenul dat de instanta în acest scop", pentru unele litigii.

Dar, conform Ordonantei de Urgenta nr. 4/2013, numai proceselor începute dupa data de 1 august 2013 se aplica aceste prevederi.

informare asupra medierii campina In sedinta de informare mediatorul le explica partilor avantajele medierii si aceasta sedinta este gratuita; însa procedura de mediere este taxata de catre mediatori. Tarifele practicate pot diferi în functie de natura si complexitatea litigiului.
Dovada participarii la sedinta de informare se face print certificatul eliberat de mediator, iar daca una dintre parti refuza în scris participarea la sedinta de informare, si nu raspunde invitatiei sau nu se prezinta la pentru sedinta de informare, mediatorul întocmeste un proces-verbal pe care il comunica la dosarul instantei.
Potrivit purtatorului de cuvânt al Consiliului de Mediere, mediatorul Gabriela Gyongy Mihut, medierea poate dura între doua si sase saptamâni, în functie de complexitatea cauzei si de sediul partilor. Ea mai arata ca la aceasta perioada se adauga între trei zile si doua saptamâni, pentru validarea hotarârii.

Printre infractiunile care pot ajunge la mediere se numara, astfel, lovirea, amenintarea, dar si violul.

Purtatorul de cuvânt al Consiliului de Mediere considera ca, dupa 1 august, "apetitul" pentru mediere va fi în crestere. "Noua crestere substantiala a taxelor de timbru, precum si termenele îndelungate în instante fac ca apetitul justitiabililor pentru mediere sa creasca (...) În plus, clientii care participa la mediere economisesc pâna la 90-95% din costurile unui proces", a aratat acesta.

Contact : Birou Mediator Munteanu Dorin 

Serviciile noastre de mediere sunt disponibile in PRAHOVA Ploiesti, Campina, Sinaia, Breaza.

Telefon:         0756-380.333

Adrese:           Breaza, str, Jupan Neagoe Draghicescul nr. 6,

                          Campina, str. 1 Decembrie 1918 nr.19, Bl. R59, ap.28

                           Ploiesti

Fix (UPC):        0344-105.047

E-mail:              dorinm2u@yahoo.com        /            mediere@mediator1.ro

https://www.facebook.com/mediator.ploiesti.3